Hatem Ben Arfa a reușit să înscrie după o pauză de 464 de zile. Francezul a deschis scorul în minutul 69 pentru Newcastle, în victoria „coțofenelor” cu 2-0 de pe terenul celor de la Bolton. Celălalt gol a fost reușit de Demba Ba, două minute mai târziu.
Pentru fostul jucător al lui Lyon se încheie astfel o perioadă de coșmar, în care accidentările l-au chinuit și i-au oprit ascensiunea. Pe vremea când era la Lyon, Ben Arfa era văzut unul dintre cei mai promițători din lume, alături de Karim Benzema, însă drumurilor lor au luat-o în direcții diferite.
În vara anului 2008, mijlocașul s-a transferat la Marseille, contra sumei de 12 milioane de euro, însă n-a reușit să repete evoluțiile avute pe vremea când juca pentru Lyon. În vara anului 2010 s-a transferat al Newcastle, însă în toamna aceluiași ani a suferit o accidentare care l-a ținut pe margine pentru tot restul sezonului.
A revenit la antrenamente în iunie 2011, dar pe 20 iulie s-a lovit din nou și a fost obligat să stea pe bară până la finalul lunii septembrie. Acum, la trei luni de la revenire, Ben Arfa reușește primul său gol după 464 de zile.
5 titluri de campion are Ben Arfa în palmares, toate câștigate în Franța
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER